Cald, rece, cald: jocuri gastronomice de vară

Despre cine surpriză, erori de judecată & idei care ne scot din impas.

S-au întâmplat multe și multe ne-au trecut prin stomac de când nu ne-am auzit! Cu toate astea, azi îți spunem cum a decurs organizarea unei cine surpriză, despre niște erori de judecată (reparate, însă) și despre metode alternative de gătit bunătăți. La final, găsești un link surpriză (dacă tot e lait motivul lunii) din care vei afla mai multe despre noi.

Din bucătăria Anei:

Mi se pare fascinant câte idei de cadouri sau surprize poți aduna chiar de la cei pe care vrei să-i surprinzi dacă îi asculți cu atenție… și nu uiți ce au menționat că-și doresc într-o seară random (de mare ajutor un Note pe telefon 🤪). Săptămâna trecută am găsit oportunitatea de a surprinde cu o cină fancy niște prieteni care și-au dorit un “three course meal”.

Am avut în plan un appetizer rece, un main cu legume de sezon și un desert răcoritor - potrivite pentru o seară călduroasă de vară & o cină de apartament. 

Pe lângă meniu, pentru amuse bouche i-am așteptat pe oaspeți cu unt cu ierburi aromatice, un dip cu ulei de măsline și oțet balsamic și bineînțeles… focaccia.

Inițial, pentru aperitivul rece, m-am gândit la supa de mere a lui Buni Rozi - despre care v-am mai tot povestit, e o supă rece, cu mere, scorțișoară și smântână. Rețeta e inspirată din bucătăria ungurească și nu lipsește în nicio vară din frigiderele noastre. Dacă nu știi cine e Buni Rozi, sau ai ratat rețeta de supă de mere, o găsești aici, în Lecții de piață cu Buni Rozi.

Totuși, pentru că ne-am dorit ceva și mai interesant pentru cina noastră, am descoperit o altă supă rece, din bucătăria spaniolă, tot pe bază de mere: Ajo Blanco - cu mere, migdale și pâine.

Pentru Ajo Blanco am folosit rețeta de la Spanish Sabores cu mici modificări și am adăugat peste supă un chive oil care i-a dat mult mai multă savoare. Ne-a plăcut, mai facem, dar musai cu uleiul aromatizat care ni se pare de nelipsit. Asta poate și pentru că nu ne putem sta departe prea mult timp de alliumuri (usturoi, cepe, cepșoare și toate verișoarele lor 😉).

Pentru felul principal am stabilit că voi folosi un flavour bomb care nu îmi lipsește niciodată din frigider: pastă Miso, într-un glaze pentru somon. Încă îmi pare rău că nu am făcut somonul în tigaie pentru că acolo știu că iese pielea mult mai crispy decât în cuptor. Însă glaze-ul cu miso, sirop de arțar, sos de soia și alte bunătăți, împreună cu legumele trase la tigaie l-au făcut totuși un dish reușit. 

Pentru desert am vrut să avem ceva mai tropical, așa că am gravitat spre fructul pasiunii. Mulțumim, METRO, că ne furnizezi toate fructele și legumele care nu cresc în grădinile noastre, sau pe tarabă în piață 😂.

Să nu credeți că toate lucrurile merg întotdeauna bine sau că totul ne iese din prima, iar povestea cu Creme Brûlée din acea seară s-a născut fix din niște erori. 

Desertul ăsta mi s-a părut mereu prea greu și prea dulce așa că am încercat să găsesc soluții. 

• Fructul pasiunii aduce aciditate și freshness ceea ce rezolvă senzația de prea dulce.

• Pentru a-l face mai light m-am gândit să folosesc smântână mai slabă. Sounds good, nu? Până acum mi-au ieșit toate cremele de zahăr ars, creme brûlée și deserturile cu fructul pasiunii, what could go wrong?

ERROR. Bineînțeles că aciditatea fructului pasiunii încheagă smântâna slabă. Știam informația asta, ca un cheese lover care se respectă, însă asta pățești atunci când încerci să rezolvi problemele separat și nu gândești rețetele în ansamblu. 

De data asta, am fost fix ca cititorii blogului pentru care lucrez (care au un loc special în inima mea 😂) care comentează la rețetele în care cerem clar cremă de brânză grasă sau smântână cu cel puțin 35% grăsime și explicăm de ce

“Am folosit low fat cream cheese!” sau “Am înlocuit smântâna cu half and half (15 % grăsime) și nu mi-a ieșit rețeta, 1⭐️!”. 

Anyway, m-am regrupat rapid, mi-am băgat mințile în cap și am făcut un creme brûlée cum trebuie, care nu a ieșit nici prea greu și nici prea dulce.

Pentru că îmi era ocupat cuptorul cu somonul a trebuit să găsesc o soluție practică pentru gătirea desertului. Ce-am făcut? Le-am pus ramekins în tigaie, ca pe un bain-marie, cu capacul pus pe niște bețișoare chinezești pentru a nu aduna prea multă umiditate și condens care să curgă înapoi pe creme brûlée. Testul meu a fost un succes și garantat repet mișcarea -  e mult mai summer friendly decât să pornesc cuptorul. 

Mocktailul serii a fost un mix de purée de mango, ceai rece de hibiscus, fresh de lime și gheată, numit Mango cum laude în cinstea celui mai nou doctor din gașcă.

Dacă vrei să vezi cum au arătat toate preparatele, le găsești aici.

All in all, a fost o cină reușită, cu lecții învățate și noi idei creative puse în practică cu succes - cam cum ne-ar plăcea să se încheie orice joacă în bucătărie. 🙌

---

Sfârșitul lunii iulie a fost pentru noi unul tare fain, mai ales datorită Larei. Lara e prima româncă sommelière de pâine, maestră în arta brutăriei & sommelière de bere. Și mai e și prietena noastră cu un newsletter pe care îl citim pe nerăsuflate de fiecare dată când apare în inbox. 

Am avut onoarea de a apărea și noi în newsletter-ul ei, The Bread Sommelière, cu răspunsuri la câteva întrebări bine alese de către “gazdă”. Găsești ediția cu The Open Button, cea în care dăm din bucătărie, aici. 

Și ultimul TBS e un #MustRead - printre altele, aduce la lumină abundența de smochine care a apărut și la noi, un fruct cu care și noi cochetăm de ceva vreme. Te lăsăm cu un snippet din el, care ne-a plăcut mult. 

“Pontul somelierului de pâine, pentru o gustare de vară târzie: o felie de pâine de secară, cu maia, ușor acrișoară, unsă cu un pic de crème fraîche, cu sferturi de smochină și felii de fenicul, subțiri ca foaia de hârtie. Un pahar de prosecco alături nu strică nici el, deși un Hugo parcă ar merge și mai bine.” 

Păi, acum că ți-am făcut poftă de toate cele, te lăsăm. Mergem să căutăm smochine și ne ocupăm de recomandările alea de localuri promise cândva. Ne auzim pe Insta!