De lins vara prin Cluj 🍦
Am făcut noi turul gelateriilor din centrul Clujului, ca tu să mergi la sigur
Noi chiar credem în vorba aia cu cine împarte, parte-și face, așa că azi, împărtășim cu tine obiectul atenției noastre din ultimele săptămâni: înghețata🍦
Pro-Gelato vs Pro-Înghețată
Puritanii ar spune că cele două cuvinte nu sunt interschimbabile. Poți vedea mai jos diferențele dintre gelato și înghețată. Overall, modul de producție e cel ce face diferența.
Cu un mic calcul de girl math, nouă ne dă că… gelato e chiar o opțiune mai sănătoasă fiind mai puțin fat! 🤣 Așa că… spune-i cum vrei tu, noi îți spunem unde o găsești prin centrul Clujului pe cea potrivită pentru tine. 🥰
Bianco Milano - Bianco Milano a fost prima gelaterie mai de “doamne-ajută” din centru. Gusturile sunt diverse - au cea mai mare varietate de arome din oraș (correct us if we’re wrong), dar în principal merg pe gusturi clasice - vanilie, ciocolată, brownie, tiramisu, Snickers, cookies, fistic. O surpriză plăcută tare a fost aroma de ricotta cu bucăți mici de pere. 🍐
Preț: 14 lei/ 80g
Adresă: Piața Unirii 16
Finesse - Despre Finesse am vorbit mult pe Insta încă de când au deschis. Ne-au cucerit rapid cu gusturile lor aparte. Finesse nu e o gelaterie clasică și asta ne place mult la ei! Nu le-a fost frică niciodată să încerce arome șui, deci am mâncat la ei înghețată de urdă cu mărar și cu Prosecco, dar am ratat-o pe cea din măduvă de vită. Ultimul gust care ne-a dat pe spate e cel de mere cu bacon! 🥓
Preț: 11 lei/ 60g
Adresă: Strada Eroilor 34
Vice Cream - The new kid in town! Vice Cream s-a deschis în intersecția dintre Emil Isac cu Sindicatelor, un loc în care de-a lungul timpului mai multe business-uri și-au încercat norocul. Le-am încercat toate aromele și în top se află cea de căpșune - are gust fix ca și spuma de căpșune a lui Buni Rozi și cea de mango - cum am mai mâncat doar în Florența 🤤. Mai au și alte bunătăți cu care ne-au surprins, cum e ananas cu fructul pasiunii sau lămâie cu soc. Din categoria mai clasică trebuie să încerci Brownie (sugar free) și orez cu lapte & scorțișoară.
Preț: 10 lei/ 60g
Adresă: Strada Emil Isac 5
Moritz - La Moritz e universul sorbeturilor! Asta am spune că-i face speciali, pentru că restul aromelor sunt destul de basic. În trecut aveau niște arome mai experimentale (am încercat aici înghețata de mămăligă, excelentă!), dar probabil nu au mers și au rămas cu cele clasice. În schimb, sorbeturile sunt cu adevărat yum și merită încercate. Dacă le faci o vizită zilele astea - ia-ți-l neapărat pe cel cu piersici! Și fisticul lor e bun - primesc puncte bonus pentru faptul că are bucățele mici de fistic prin gelato.
Preț: 14 lei/ 80g
Adresă: Bulevardul Eroilor 1
Acadeea - La Acadeea găsești o înghețată tip soft serve servită în pahar, similară ca textură cu cea din copilărie, la automat, dar nu și ca gust. Cea a fetelor este, evident, mult mai calitativă și avem încredere că ingredientele pe care le folosesc sunt din cele mai bune surse. Prețul unei porții e în jur de 20-22 lei, iar cantitatea este de 140g - un raport cantitate - calitate - preț foarte bun. Baza este de vanilie, iar în funcție de gusturile tale poți alege dintre: Exotic (caramel, fructul pasiunii, cocos), ciocolată și crocant cu ciocolată, fistic sărat, caramel sărat și crocant cu nucă. Practic este o înghețată clasică de vanilie, cu diferite toppinguri. Preferata noastră e cea de fistic (cu bucăți mari de fistic și cremă de-aia bună), dar și cea de ciocolată e delicioasă.
Preț: 20-22 lei/ 140g
Adresă: Strada Napoca 19
Friandise - Aici am găsit, în sfârșit, înghețată de nuci! Am tot mâncat Nocciola peste tot, dar am sperat că găsim una cu nuci-nuci, adevărată. Friandise ne-a îndeplinit dorința. Următoarea dată vrem să încercăm înghețata de tarhon și pe cea de rubarbă cu soc! Chiar dacă la Friandise lumea de obicei merge pentru prăjituri mai clasice și candy-bar-uri pentru nunți, pare că se pricep și la înghețată.
Mențiuni:
Sucre - Chiar am vrut să le dăm o șansă, deși nu ne-au câștigat cu deserturile (ni se par mult prea dulci). Am intrat de 2 ori să luăm înghețată și de 2 ori ne-am luat ignore, în favoarea feed-ului de TikTok/ Instagram. Fool me once, shame on you. Fool me twice, shame on me.
Un Dulce - Aici am mers cu mult entuziasm pentru că văzusem pozele și chiar arăta apetisant. Poate de aceea am fost super dezamăgite să descoperim o înghețată muuuult prea dulce, cu un after taste artificial și o textură ciudată.
Demmers are o selecție de la Finesse, iar Leonidas are o selecție de la Moritz. Dacă ești la terasă pe Universității și ți-e lene să mergi până la ei e bine de știut că găsești câteva sortimente și mai aproape.
Desigur, mai sunt câteva locații cu înghețată în oraș, prin Mănăștur, Bună Ziua, Florești sau pe la Iulius, dar îi lăsăm pe alții să vorbească despre ele cum noi ajungem mai rar pe acolo.
Dacă-ți plac deserturile cu înghețată, trebuie să încerci Chocolate soufflé-ul cu înghețată de vanilie dată prin fistic la Euphoria Biergarten. E fix ce trebuie: echilibrat, texturat, cu un ratio perfect soufflé - înghețată… Love!
Încheiem, că ni se termină caracterele și ne ia rușinea de câtă înghețată am mâncat în ultimul timp. Prea puțină adică! Ne vedem la cozi! ☺️
Mie mi s-a blocat filmul la inghetata de mamaliga, wow! In rest, cand ziceam ca e primul zbor spre Cluj?
wow, nu stiam ca gasesc undeva inghetata de rubarba! my next try for sure, thank you ❤️