Anul acesta e anul în care accept faptul că pentru mine călătoriile se învârt în jurul mâncării. Și nu mi se mai pare un lucru superficial. Mâncarea e strâns legată de istorie, cultură și tradiții - și mie-mi plac toate lucrurile astea. Mereu aflu enorm de multe lucruri despre trecutul unui oraș prin intermediul ingredientelor și preparatelor pe care le descopăr. În ediția aceasta vei afla ce am descoperit în ultima noastră vizită din Lyon, orașul cunoscut drept “capitala culinară a Franței”. - Oana
Bouchon - Bouchon este denumirea oferită în Lyon restaurantelor mici, tradiționale și specifice regiunii. Acestea oferă preparate caracteristice bucătăriei lyoneze, cum ar fi quenelles, coq au vin și andouillette. Dacă vrei să mergi la un bouchon adevărat (multe restaurante își atribuie acest appelation, dar în Lyon sunt doar în jur de 20 de bouchons certificate), verifică lista de pe site-ul acesta. Sau urmărește sigla specială oferită de asociația care are rolul de a păstra și promova tradițiile culinare lyoneze.
Quenelle - Un preparat super iubit de către localnici, de către noi… not so much. Quenelle este un fel principal ce constă într-o pastă de pește însoțită de sos de homar sau sos Nantua (sos alb cu unt, vin alb și crustacee). Nu zic să nu-ți iei, dar mai bine guști de la ceilalți invitați la masă. Noi nu am terminat 4 oameni unul, dar la masa de lângă noi fiecare francez avea porția lui. I-aș mai da totuși o șansă peste câțiva ani.
Piețe alimentare - În Lyon sunt peste 80 de piețe alimentare volante. Paradis pentru cei care vor să facă cumpărături de la producători locali (acreditați) și să cumpere bunătăți în timp ce fac o plimbare. Găsești o multitudine de produse, de la brânzeturi, legume, pâine proaspătă, la pui fripți și munți de huîtres (îmi plouă în gură). Am apreciat că vânzătorii erau chiar producători sau chefi locali, gata oricând să-ți spună mai multe despre produsele lor sau să-ți dea să guști. Well, that’s how I see joie de vivre.
Paul Bocuse - Coincidența face ca fix partea aceasta să fie scrisă azi, 11 februarie, de ziua lui Paul Bocuse. O fi semn. Considerat unul dintre cei mai influenți bucătari din lume, Bocuse a revoluționat bucătăria franceză. Nu am ajuns la niciunul dintre restaurantele lui din Lyon, dacă a fost cineva și-l recomandă pe vreunul - holla at us.
PRO TIP: Când ajungi în Lyon vizitează și Les Halles de Lyon – Paul Bocuse, o piață interioară cu peste 40 de magazine și restaurante diferite cu produse și preparate regionale.
Cum să comanzi un steak în Franța? În mod normal poți alege dintre cele 4 modalități de gătire ale unui steak, dar în Franța, realist vorbind, sunt doar 3. Pentru că niciun chef francez nu va accepta vreodată să-ți gătească o bucată bună de carne bien cuit. Recomandarea mea e să te lași pe mâna lor, măcar o dată. Oricum, ai mereu opțiunea de a trimite înapoi carnea să ți-o mai gătească puțin. (asta zice un chef întâlnit în Lyon, nu eu)
Bleu - Rare
Saignant - În sânge
A point - Medium-rare
Bien cuit - Well donePot Lyonnais - În fiecare bouchon din Lyon, vinul casei (sau apa) este servit din acest pot lyonnais - o sticlă cu fundul mai gros. Istoria lui este următoarea (stay with me, e interesant). În sec. al XVIII-lea orașul era încă celebru pentru producția de mătase. Țesătorii, numiți les canuts, din districtul La Croix-Rousse, mâncau de obicei la bouchons după ce terminau munca. Tipic franțuzesc, ei primeau de la angajator câte 500 de ml de vin/săptămână, cantitate pe care o primeau într-o sticlă turnată dintr-un container de un litru. În 1843 măsura a fost redusă de la 500 de ml, la 460 de ml (Merde!). În acest fel, dintr-o sticlă de un litru, angajatorii puteau umple două sticle ale angajaților și să păstreze un păhărel și pentru ei.
Orele de masă - Între prânz și cină restaurantele închid pentru o mică siesta, la fel ca în Spania, și se redeschid în jur de ora 19:00. Chiar dacă francezii ies la cină doar de pe la 21:00, îți recomandăm să-ți faci rezervare ca să te asiguri că prinzi loc.
Ne întoarcem cu prima ocazie să încercăm și: salade lyonnaise, cervelle de Canuts, saint marcellin cheese și neapărat tablier de sapeur - un fel de șnițel din burtă de vită.
Dacă nu crezi că Lyon-ul își merită titlul de “capitala culinară a Franței” cred că merită să verifici pe propriile papile. Bine, în afară de Quenelle. 😅
La pachet
De ascultat - Înainte să merg pentru prima dată în Franța am descoperit “The Earful Tower” - o incursiune în viața unui expat australian în Paris. Printre episoade se numără interviuri cu localnici și experți, precum și anecdote personale ale gazdei. Evident, episoadele pe care ți le recomandăm sunt cele despre mâncare. Mai jos primele două pe care să le asculți:
De văzut - Julie și Julia (2009) e filmul care mi-a confirmat ca a găti, pentru unii, chiar e un limbaj al iubirii. Plină de caracter, Meryl Streep e pentru rolul Juliei fix ca untul pentru gastronomia franceză. (Dacă nu înțelegi gluma asta, musai trebuie să te uiți la film 😂) E o comedie bună care prezintă doua femei și relația lor cu mâncarea, de la a plânge de mila homarului pe care îl gătești până la a publica una dintre cele mai bune cărți de bucate franțuzești. Nici nu știu în cine m-am regăsit mai mult: în Julia care spune lucrurilor pe nume,
sau în Julie care se reinventează și crește luptându-se cu o gastronomie atât de complexă și delicioasă precum cea franceză. Un film savuros, despre bucuria de a găti pe care noi l-am devorat. - Ana.
De citit - Blogul și newsletter-ul lui David Lebovitz - De peste 20 de ani, blogul lui David este o sursă inepuizabilă de inspirație pentru iubitorii de deserturi și, mai ales, viața unui foodie în Paris. Dap, avea blog încă de dinainte să fie cool și e FLAN-TAS-TIC! Experiența lui în dezvoltarea de rețete de înghețată m-a ajutat să creez prima mea rețetă. Nu dau spoilere, spun doar că abia aștept să vină vara să o sharuiesc cu voi. - Oana
De gătit - Tarte Tatin - Probabil cel mai ușor de făcut desert franțuzesc. Găsești rețeta pe contul nostru de Instagram.
De experimentat - (inclusiv pentru noi, fiindcă nu am ajuns încă) Chez Benoit (Cluj-Napoca). Am auzit că melcii și midiile lor sunt très bon. Revenim pe Instagram cu vizita noastră.
Extra: Masa mea preferată e micul dejun, așa că m-am zgâriat pe ochi la întoarcerea acasă când am aflat că în Lyon există un tip de mic dejun pe gustul meu - savory și… cu vin (deci perfect pentru vacanțe). Citește mai multe despre mâchon aici, ca atunci când ajungi în Lyon să știi despre el, nu ca mine. - Oana
În încheiere
Unul dintre motivele pentru care am pornit acest newsletter (pe lângă cel de a împărtăși pasiunea noastră pentru mâncat, gătit & everything in between) e să facem un soi de terapie prin expunere: o soluție la frica amândurora de a posta chestii pe internet - mai mult decât pe IG. “Da’ oare ce-o să zică…”, “Da’ dacă zicem vreo prostie…”, “Da’ dacă nu iese bine…”. Amândouă trăim din scris și comunicat cu alți oameni, dar mai niciodată nu facem asta din perspectiva personală. Așadar faptul că în mai puțin de două ediții am ajuns la câteva sute de abonați e o bucurie mare pentru noi. E o onoare să ajungem în căsuțele voastre de email și bucătăriile voastre o dată pe lună. Mulțumim! ☺️